duminică, 15 mai 2011

6. Vrăjitoarea.



Aura şi Argentina erau două surori gemene.Când mama lor a nascut-o pe prima copilă tatăl fericit i-a pus numele de Aura.
-Este bogăţia noastră, aurul nostru preţios a exclamat el neştiind că mai urmează un copil.
Când dupa o oră de chin mama Petruţa a adus pe lume cea de a doua copilă, domnul Averescu, aşa se numea tatăl fericit, a tras concluzia că la aur nimic nu poate fi mai potrivit ca argintul, aşa că a numit-o Argentina.
Si gemenele au crescut împreună ca doua surori care se iubesc una pe alta, într-o familie plină de dragoste.
Tatăl era un simplu pietrar. Împreună cu ceilalţi bărbaţi din sat el urca zilnic la cariera din vârful muntelui. Zilnic, spre prânz, soţiile le aduceau ceva de mâncare iar spre seară bărbaţii coborau obosiţi.
Aura, deşi doar cu o oră mai mare decât Argentina socotea că trebuie să aibă grijă de sora ei.Cele două surori deşi gemene nu semănau, Argentina era balaie, Aura avea părul aproape negru. Doar ochii îi aveau la fel, albaştri ca cerul, cu gene lungi şi mătăsoase. Amândouă erau două tinere foarte frumoase.
Nu împliniseră 18 ani când Argentina s-a îmbolnăvit. Fără nici un motiv aparent îşi pierdea cunoştinţa şi asta din ce în ce mai des. In sat nu era  doctor. Pe munte, într-o peştera locuia mama Aja, o femeie nici bătrână nici tânără care locuia acolo de aşa de mult timp încât oamenii nu mai ştiau dacă este nemuritoare sau dacă este fica acelei mama Aja pe care o ştiau bunicii lor. Din acest motiv oamenii o credeau vrăjitoare şi nu se duceau la ea decât cu mare teamă. Petruţa, mama celor două gemene, nu avea curaj să meargă la vrăjitoare dar Aura,  mai curajoasă,  s-a hotărât să meargă singura să ceară un leac pentru sora ei.
Cele două surori aveau câţiva prieteni de vârsta lor în sat. Erau la anii când începeau primele sentimente de dragoste şi Galin, cel căruia îi bătea inima mai repede atunci când era împreună cu ea, i-a spus că vrea să o însoţească. Aura i-a mulţumit. Nici ei nu-i era indiferent acest băiat.
Au ajuns la peştera din inima muntelui aşa cum le spuseseră cei din sat. Pentru a căpăta bunăvoinţă, luase câteva alimente din casă. După ce le-a oferit mamei Aja, i-a povestit cum  se simte sora ei cerându-i un leac. Mama Aja i-a dat o licoare care a ajutat-o pe Argentina să nu-şi mai piardă cunoştinţa dar starea fetei era tot rea, Din ce in ce devenea tot  mai slăbită iar licoarea vrăjitoarei nu părea să o vindece, deşi o ajuta.
Aura se ducea des la mama Aja iar Petruţa după un timp a prins curaj şi a început să o însoţească.  
- Nu o pot vindeca a spus într-o zi mama Aja. Doar Aura singură o poate vindeca dar pentru asta trebuie să înveţe cum. Fratele meu care este mult  mai priceput decât mine o poate ajuta.
- Sunt gata să învăţ, ajutaţi-mă să vorbesc cu fratele dumneavoastră s-a rugat de ea Aura.
Atunci s-au înţeles să vină pregătită să plece cu fratele mamei Aja ca să înveţe tainele vindecării peste trei zile.
Petruţa nu era prea mulţumită de această înţelegere dar entuziasmul Aurei a convins-o si pe ea si pe soţul ei aşa că până la urma a plecat la mama Aja, cu o bocceluţă, gata să înveţe cum să o vindece pe Argentina. Nu ştia cât timp va trebui să stea departe de casă.  Galin şi-a luat rămas bun de la ea şi i-a promis să aibă grijă de sora ei cât va lipsi.
-Să vii repede, i-a spus el privind-o cu drag.
Fratele mamei Aja era foarte bătrân. Înalt, cu barbă albă, lungă şi o privire pătrunzătoare.
Când Petruţa şi Aura au ajuns, bătrânul era acolo, le aştepta. Au plecat repede iar Petruţa a rămas pe loc cu inima frântă.
- Nu te teme, copila ta este o fată foarte isteaţă, totul va fi bine, a liniştit-o mama Aja. Eu voi continua să-ti dau licoarea asta până se va întoarce şi va şti cum să o vindece pe sora ei.
In acest timp cei doi se îndepărtau. Bătrânul mergea repede şi Aura abia putea să ţină pasul cu el. Il urma pe o potecă de munte îngustă care pe o parte se sprijinea direct în peretele de piatră, înalt şi pe cealaltă se termina cu o prăpastie.
- Nu privi in jos, a sfătuit-o bătrânul fără să încetinească.
Aura nu privea dar inima i-a fost cât un purice până ce drumul s-a schimbat, poteca s-a lăţit si ameninţarea prăpastiei a dispărut. Drumul a trecut printr-o pădure, din ce în ce mai deasă şi mai întunecoasă. Bătrânul mergea în continuare repede şi nu privea în urmă la ea. Aura era foarte atentă să nu se împiedice deoarece era sigură că bătrânul nici nu ar fi observat dacă i se întâmpla ceva.
Soarele începuse să coboare spre asfinţit. Cerul îşi schimba culoarea cu repezicune, printre crengile copacilor se întrezăreau săgeţile roşii ale ultimelor raze.
Au ajuns într-un luminiş chiar când s-a întunecat. Pe cer se vedeau stelele şi din spatele lor lumina luna. In luminiş era o căsuţă de lemn. Părea mică dar când au intrat înăuntru Aura şi-a dat seama că era mult mai mare decât părea. In casuţă era doar o singura cameră, mare, cu pat, masă, un fel de sobă şi câteva dulapuri.Pe masă era un glob mare pe care bătrânul l-a atins şi acesta s-a luminat. Aura a crezut atunci că este o lampă.
Aici vei locui si vei învăţa cum ţi-am promis.
Intr-o parte, lângă perete era un fel de trapă în podea. Au coborât pe acea trapă şi Aura a văzut că sub căsuţă exista o altă cameră, foarte lungă şi mult mai mare ca cea de sus. Pereţii acesteia erau acoperiti de rafturi cu cărţi. În mijlocul camerei se afla doar o masă şi un scaun cu o lampă ca aceea de sus care lumina puternic. Aici sunt cărţile pe care trebuie să le citeşti, dar ce spun eu? Va trebui să le înveţi . Eu voi pleca acum şi mă voi întoarce doar după ce vei termina de învăţat tot ce scrie in aceste cărţi. Globul acesta mă va anunţa când trebuie să vin. După ce inveţi o carte, acest glob luminos îţi va spune dacă poţi trece la alta. Atingi globul şi dacă rămâne luminos treci la altă carte, dacă nu, te vei apuca din nou să o citeşti până ce o vei învăţa bine.
Vei locui aici, singură. Din pădure îţi vei culege fructe sau ciuperci şi vei mânca ce găseşti.
In spatele căsuţei este o curte cu nişte găini si o capră. Dacă vei şti cum să te porţi vei avea lapte şi ouă. Ai să dormi si ai să stai cât vrei în căsuţă, în camera de sus, dar de citit şi de învăţat vei citi şi învăţa doar aici unde sunt cărţile. Cărţile nu pot fi scoase din această cameră.
Eu acum te las, plec căci mai am ceva drum până la mine.
Bătrânul a luat un cal din spatele căsuţei şi a plecat. Aura a privit după el, dar bătrânul a pierit printre copaci de parcă a intrat în pământ. Obosită cum era a adormit repede.
A doua zi s-a sculat  înainte de a se lumina de ziuă, a coborât în camera cu carţi şi a pus mâna pe prima carte. Era despre toate plantele, copacii si florile ce creşteau în acea pădure. A citit până ce i s-a făcut foame dar nu s-a oprit până nu a terminat-o apoi a urcat sus să caute ceva de mancare. Se făcuse de prânz. S-a dus întâi la animalele din spatele casei. Le-a dat apa si a făcut curăţenie. Capriţa si gainuşele mâncau iarbă în poiană aşa că le-a lăsat în voia lor şi s-a întors in căsuţă unde avea merinde aduse de acasă. Apoi s-a dus în pădure şi cu bucurie şi-a dat seama că acum cunoştea numele tuturor plantelor pe lângă care trecea precum şi la ce pot fi folosite.
S-a întors în camera de sub căsuţă şi a atins globul luminos. Globul a rămas aprins, aşa a înţeles că poate lua altă carte să citească.  . 
A mai citit o carte inainte de a se duce la culcare.
Aura învăţa cu mare uşurinţă, doar dacă era foarte obosită nu retinea tot ce scria în carte dupa prima lectură. Si-a dat seama că după ce citea ceva, dacă se plimba prin pădure şi recapitula în minte ceeace citise, totul se limpezea în mintea ei şi globul luminos rămânea luminos. Aşa putea să adune din pădure ceea ce îi folosea pentru mâncare, să aibă grijă de căpriţa ei, de găinuşe şi în acelaşi timp să înveţe..
Era foarte fericită şi se simţea minunat.
- Oare ce fac ai mei, s-a întrebat ea odată în timp ce învăţa ? Oare cum se simte Argentina?
Atunci a apărut în globul luminos imaginea mamei care îi dădea doctoria surioarei ei şi a lui Galin care venise la ei acasă să o încurajeze pe Argentina şi să afle dacă Aura se mai gândeşte la el  Aurei i-au dat lacrimile şi s-a uitat la câte cărţi mai avea de învăţat. Erau multe, mult mai multe de câte ar fi vrut ea să fie. Dar era fericită că descoperise cum să afle ce făcea surioara ei si ceilalti pe care îi lăsase acasă.
Si timpul trecea. A trecut vara  şi Aura şi-a dat seama că se apropie iarna. Era vremea să îşi facă provizii pentru când nu se va mai găsi nimic de cules in pădure. Un timp a fost aşa de ocupată încât nu s-a mai uitat în globul luminos.
Când a dat prima zăpadă Aura avea în căsuţa ei multe provizii. Avea si lemne pentru foc. Adunase multe vreascuri deşi acolo unde erau cărţile era cald si lumină mereu.
Când a început să nu mai iasă din casa aşa de des a început să se uite din nou în globul luminos. Ii era foarte greu când îşi vedea sora suferind si pe Galin care venea mereu să o vadă dar întrebând ce mai ştie despre Aura. Petruţa se ducea des la mama Aja şi de fiecare dată întreba despre fata ei, iar mama Aja îi repeta totdeauna că totul este bine.
Aura citise aproape toate cărţile şi se gândea cu bucurie că în curând va fi gata să plece acasă. Primăvara, uitându-se la globul luminos a văzut cum tatăl ei începuse munca la carieră şi viaţa era tot mai grea pentru ai ei. Incepuse să mergă la scos piatră şi Galin. Din acest motiv avea tot mai puţin timp pentru vizite. Munceau toţi aşa că şi ea se străduia să munceasca în felul ei, învăţa mereu.
Mai rămăsese o singura carte pe raft. Era o carte foarte groasă dar o singură carte. Avea să o înceapă a doua zi de dimineaţă. S-a culcat fericită, nu înainte de a privi în globul luminos.
Argentina nu se simţea prea bine. Ca de obicei întreba pe tatăl lor ce mai face  Galin iar domnul Averescu glumea spunându-i că Galin a uitat-o pe Aura, ceea ce nu-i plăcea deloc.
-lasă că vin încurând, şi-a zis ea gândind că mai are doar o carte de învăţat. Oare ce o fi în cartea aceea s-a întrebat zâmbind.
A doua zi, de dimineaţă, înainte de a lua acea carte din raft a făcut o plimbare în pădure  Era aşa de frumos. Se bucura că pleacă şi se intrista că părăseşte aceste locuri.
Ultima carte a uimit-o de la prima pagină. Era o carte cu vrăji. Avea să inveţe cum să stăpânească mintea şi gândurile oamenilor. Avea sa-i folosească oare pentru a vindeca pe cei bolnavi?.
Aura a învăţat să mişte lucrurile cu mintea şi să le schimbe după cum voia. La început puterile cu care se îmbogăţea au speriat-o. După un timp s-a obişnuit şi chiar a început să se distreze făcând vrăji. Se distra plimbându-se dintr-un loc în altul prin puterea minţii sale.
Aproape ajunsese la mijlocul cărţii când s-a întrebat dacă ar fi putut face o vrajă prin care să ajungă acasă, în satul ei, fără să fie vazută. A reuşit şi plină de emoţie s-a plimbat prin casa din care plecase de atâta timp. Era emoţionată. Argentina nu se simţea prea bine, aşa ca de obicei.
Fiind spre prânz mama Petruţa se pregătea să ducă ceva de mâncare soţului. O vecină a strigat-o. Ca de obicei mergeau mai multe soţii împreună. Petruţa a întrebat-o pe Argentina dacă poate să se descurce singură şi a plecat cu ele.
Rămasă singură cu sora ei, Aura a încercat sa o cerceteze aşa cum învăţase din cărţile citite.
Nu putea vorbi cu sora ei.  Dacă ar fi început să-i vorbească, sau dacă ar fi încercat să i se arate, sora ei s-ar fi speriat. Aura a intrat în trupul Argentinei pentru a simţi suferinţele surioarei sale dragi. O ajuta sa respire si îi încetinea ritmul inimei care bătea mai repede decât trebuia. Din când în când inima acesteia părea că se va opri. Cu îngrijorare Aura ajuta trupul bolnav al sorei sale înţelegând cât de bolnavă era.
-Surioară dragă, gândi ea, ai nevoie de nişte reparaţii mari la această inimioară!
Timpul trecea şi ea nu îşi dădea seama cât de târziu era. Se întreba doar dacă avea voie să facă ceea ce făcea. Dar mama Petruţa întârzia. Nu voia să plece înainte de întoarcerea ei. Nu se îndura să o lase singură pe sora ei.
Şi-a dat seama că ceva nu era în regulă când a văzut îngrijorarea Argentinei şi a celorlalţi vecini care începuseră să se întrebe ce s-a întâmplat.
Unii se temeau de un accident. Auziseră o bubuitură acolo sus pe munte.
Aura speriată a lăsat-o pe sora ei şi pe ceilalţi vecini care discutau între ei şi s-a dus acolo unde lucrau pietrarii. Cu trupul ei nevăzut i-a urmat pe sătenii care plecaseră cu mult timp înaintea ei. Acolo sus pe munte se îmtâmplase o nenorocire. Peretele de piatră se prăbuşise şi ucisese nu doar barbaţi ci şi câteva din femeile care aduseseră de mâncare. Aura şi cei care ajunseseră acolo înaintea ei erau îngroziţi. Au început să scoată trupurile de sub stâncile prăvălite peste oameni. Mama Petruţa şi tatal ei erau morţi. La fel şi părinţii lui Galin. Nu mai putea face nimic pentru ei. Galin însă trăia. Era foarte grav rănit dar trăia. Aura a intrat în trupul său aşa cum făcuse pentru sora ei si s-a străduit să-l facă să îşi revină. Când cei veniţi pentru a da o mână de ajutor şi rănitii care puteau să se miste au început să plece, Aura aflată în trupul lui Galin l-a adus spre casa unde sora ei aştepta speriată. Din acel moment Aura n-a mai fost în stare să-i parăsească pe cei doi . Era când la inima sorei sale pe care trebuia sa o pornească atunci când se oprea, când în trupul lui Galin care avea nevoie de ajutor căci totul în el fusese strivit.
Aura nu se mai gândea la ea, trebuia să îi ajute pe cei dragi ei, Argentina şi Galin, dar şi să îngroape  pe celelalte doua trupuri ale fiinţelor pe care nu mai prididea să le plângă.
Vecinii, oameni cu mult suflet, care ştiau de boala Argentinei dar nu ştiau de prezenţa Aurei,  au ajutat-o cât au putut. Intrând în trupul lui Galin, chiar dacă nu era însănătoşit, l-a făcut să poată să Îşi îngroape si el părinţii şi să o ajute totodată şi pe ea prin Argentina la toate lucrurile care trebuiau făcute în acele zile. Aura îşi folosea toate cunoştinţele dobăndite din cărţile citite şi astfel a reuşit să salveze viaţa  celor două fiinţe pe care le iubea.
Galin s-a însănătoşit, dar Aura, după cîteva luni petrecute acolo, cu cei doi, şi-a dat seama că nu poate pleca inapoi înainte de a fi sigură că inima Argentinei va bate şi fără ajutorul ei. Galin însă nu a văzut decât devotamentul Argentinei, căci el nu putea şti ceea ce făcea Aura şi astfel s-a legat de Argentina.  Aura era aşa de ferictă că se însănătoşise încăt accepta ataşamentul lui faţă de sora ei ca şi cum ar fi fost de ea insăşi. Nu mai făcea deosebire între fiinţa ei şi fiinţa sorei sale în al cărui trup vieţuia acum.
Primul sărut pe care l-a primit Argentina l-a simţit ca şi cum ar fi fost pentru ea. Il iubea pe Galin şi îl îmbrăţişa cu toată dragostea prin braţele surorii sale. Inima ei era plină de dragoste şi nu se gândea decât că a reuşit sâ-i salveze pe amândoi.
In durerea lor pentru părinţii morţi ei se simţeau singuri. Cei doi, Argentina şi Galin nu se mai aveau decât unul pe altul.  Când la cariera de piatră a reînceput lucrul, Galin, socotind că acum poate întreţine o familie s-a căsătorit cu Argentina. Aura nu putea să îi părăsească. Făra ajutorul ei, inima Argentinei putea să se oprească. Nu voia să plece căci trăind de atâta vreme în trupul sorei sale se contopise cu sentimentele ei.
Când Sora ei a născut primul copil, un băiat, a simţit că este ca şi copilul ei.  Abia când Argentina a născut al doile copil, o fetiţă, a înţeles că ea era un străin în viaţa celor doi soţi.
- Ce zici, dacă i-am spune Aura­? Oare ce face sora ta ? Si-a întrebat Galin soţia.  
- Tu ai fost îndrăgostit de ea, i-a răspuns Argentina ferindu-şi privirea. Nu vreau să îi punem numele ei. Nu vreau să o simt mereu între noi doi.
- Nu fi prostuţă, a început să râdă Galin. Când eram îndrăgostit de sora ta eram nişte copii. Te iubesc pe tine. In toţi aceşti ani ai fost alături de mine atât de puternică şi iubitoare cum n-ar fi putut să fie Aura. A plecat de acasă şi nici la moartea părinţilor ei n-a fost. Cum crezi că o pot pune în sufletul meu pe ea alături de tine?
- Nu, nu vreau să punem fetiţei noastre numele ei, a insistat Argentina.  O simt mereu între noi doi. Nu vreau să o simt şi alaturi de fica mea. Poate doar mă gândesc eu prea mult la ea, nu stiu, dar ar fi mai bine să îi spunem fetei Petruţa, aşa se numea mama.
Galin a fost de acord cu ea şi s-au îmbrăţişat.
Pentru prima data Aura s-a simţit departe de ei. După ce au adormit cu toţii, a părăsit trupul surorii sale şi s-a întors in căsuţa ei cu cărţi. Avea inima frăntă.  Se simţea  fără rost.
Un timp n-a fost în stare să se apuce de învăţat. Se uita la ultima carte care îi rămăsese de citit şi nu ştia dacă mai vrea să o termine. După ce ar fi terminat-o ar fi trebuit să plece din pădure ” Unde ?” Se întreba ea. Nu se putea întoarce acolo. Acum nu se mai gândea la sora ei ca şi cum ar fi fost una cu ea. Nici pentru Galin nu mai ştia ce simte. Era furioasă, era tristă. Dar nu plângea. Se plimba prin pădure şi se întreba ce poate face.
Gainuşele erau sălbăticite iar căpriţa părăsise căsuţa. Nu mai avea pe cine să îngrijească.
A luat cartea cu vrăji până la urmă şi a început să înveţe .
-Am să fiu o vrăjitoare la fel ca mama Aja, şi-a zis ea.. Când voi termina cartea mă voi duce la mama Aja.
Cartea nu era însă uşor de învăţat. Gândurile ei erau mereu în altă parte. A rămas acolo încă un an întreg. În tot acest timp nu a vrut să ştie ce fac cei doi. Nu a vrut să privească în globul luminos şi să afle cum se descurcau fără ea. Căpriţa s-a întors şi a născut un pui. Găinuşile au început să se împrietenescă din nou cu ea şi viaţa părea că revenise aşa cum fusese înainte.  Sufletul Aurei însă nu mai era la fel. Voia mereu să faca vraji  şi de fiecare dată vrăjile ei erau mai complicate, mai grele.
Si într-o zi s-a trezit cu bătrânul frate al mamei Aja bătând la uşă.
- Gata fata mea i-a spus bătrânul. Cartea mi-a spus că nu mai are ce să te înveţe. Eşti liberă să pleci.
- Domnule, mă bucur că vă văd, dar n-am unde să plec, i-a răspuns Aura îmbrăţişându-l. 
- Ar trebui să vezi ce face sora ta. Pentru ea ai venit aici şi ai învăţat cum să vindeci oamenii, are nevoie de tine. Au mulţi oameni nevoie de ceea ce ştii acum. Ai unde să pleci, eşti aşteptată.
Aura a pus la loc în rafturile bibliotecii ultima carte pe care încă o răsfoia, şi-a strâns repede lucrurile şi a privit cu părere de rău în jurul ei.
- Pot să îmi iau adio de la găinuşele mele şi de la căpriţă? A întrebat apoi.
- Repede, a răspuns bătrânul. Poti să intri şi în pădure dacă vrei, dar să nu stai mult. Stii că drumul este lung.
Aura şi-a luat adio de la locurile acelea şi a plecat cu inima grea. N-a vrut să privească în globul luminos. Au ajuns la mama Aja pe înserat. Erau aşteptaţi.
- Sora ta este foarte bolnavă a spus ea. Trebuie să te duci la ea chiar acum.  Trebuie să o vezi chiar în noaptea asta. Nu poţi aştepta până mâine dimineaţă. Doar pentru clipa asta ai plecat . Nu poţi să faci altfel.
Si Aura a trebuit să plece. Când a ajuns era noapte. Copii dormeau dar Galin îngrijorat stătea lângă patul soţiei sale şi plângea. Argentina îşi pierduse cunoştinţa şi era pe moarte. Nu aveau mult timp pentru explicaţii.
- Dumnezeu te-a trimis s-a bucurat el, trebuie să o salvezi, ştiu acum că este salvată.
Aura ştia care este boala Argentinei. Stia şi ce trebuie să facă.
- Galin, inima Argentinei nu mai are putere să o ţină în viaţă. Trebuie să îi vindec inima, dar pentru asta am nevoie de o altă inimă, sănătoasă. Ii voi da eu o parte din inima mea si îi voi face o altă inimă.
- Nu poţi lua din inima mea? A întrebat Galin. O iubesc mult pe sora ta, tu nici nu ştii prin câte necazuri am trecut noi doi şi cum ne-am ajutat unul pe altul cât timp ai lipsit. Stiu că Argentina nu ar dori ca inima ta să fie între mine şi ea. Inainte de a pleca din sat eram foarte îndrăgostit de tine şi ...
- Lasă Galin, nu mai spune nimic, l-a oprit Aura   Voi lua o parte din inima ta şi voi face altă inimă pentru sora mea. Stiu că acum o iubeşti pe ea. Am să te adorm. Cănd te vei trezi, amandoi veţi avea o inimă nouă,  jumătate din a ei, jumătate din a ta. Să fiţi fericiţi!
Aura a făcut vraja care trebuia, era ultima vrajă din ultima carte. Cand cei doi s-au trezit  i-a îmbrăţişat
- Gata, surioara mea, nu trebuie să te mai temi că Galin iubeşte pe alta, acum aveţi amandoi aceeaşi inimă, a spus ea cu lacrimi în glas şi în inimă.
Apoi i-a povestit Argentinei cum a venit la timp să o poată vindeca şi ce s-a mai întâmplat.
Aura nu a rămas împreună cu cei doi. Ea s-a întors la mama Aja şi a devenit o vindecatoare la fel ca aceasta dar nu a rămas în satul de pietrari. Aura, sau mama Aura cum îi spuneau acum oamenii, şi-a găsit un loc de căsuţă într-o pădure la fel de mare şi frumoasă ca aceea unde învăţase să facă vrăji şi a trăit singură, ajutând oamenii.