C ând este bine dispus Petrică, motanul meu cel năzdrăvan, povesteşte frumos. Aceasta se întâmplă foarte rar pentrucă ziua doarme aproape tot timpul, iar când se trezeşte este foarte ocupat cu problemele lui personale cum ar fi mâncatul şi spălatul. Noaptea, Petrică pleacă la plimbare, singur, astfel că iar nu are timp de poveşti.
Totuşi odată, când mă pregăteam pentru un examen şi plin de nesiguranţa învăţam aproape zi şi noapte, Petrică, venind din una din plimbările sale nocturne s-a băgat în patul meu şi văzând că nu dorm a început să-mi povestească :
Trăiau odată în pădure trei iepuraşi, Luky, Lache şi Lică. Erau fraţi dar crecuseră fiecare în alt colţ de pădure şi asta pentrucă fiind orfani de mici îi luaseră să-i crească pe fiecare altă mătuşă şi astfel au fost despărţiţi. Toţi trei erau foarte iuţi de picior. Ba chiar aş putea spune că nu erau în pădure iepuri care să alerge mai repede decât ei. Aceasta era foarte important pentrucă în neamul iepuresc era un obicei, împăratul se alegea printr-o întrecere la alergat. La întrecere putea veni orice iepuraş care avea cel puţin trei ani împliniţi iar câştigătorul era împărat pentru trei ani.
Si s-a întâmplat că tocmai atunci împăratul iepurilor trebuia să organizeze concursul pentru înlocuirea sa.
Pădurea era mare şi de la un capăt la altul chiar iepurele cel mai iute de picior nu o putea străbate într-o singură zi. Intrecerea trebuia să aibă loc în luminişul din mijlocul pădurii. Vestea era dusă peste tot de păsările poştaş şi astfel toţi iepurii au fost anunţaţi.
Luky, primul iepuraş din cei trei fraţi locuia chiar în luminiş. Impreună cu câţiva prieteni care hotărâseră să ia parte la întrecere au alergat pentru antrenament şi el a ieşit primul. Nu se îndoia nimeni că Luky va ajunge împărat. Doar Luky clătina din cap şi râzând spunea : « Fraţii mei aleargă mai repede. Cel mai iute este Lache apoi Lică, iar eu sunt ultimul dintre ei « . Lache locuia într-o margine a pădurii şi când a aflat a stat la îndoială dacă să se ducă la întrecere sau nu.
- Du-te ! Il sfătuiau cu toţii. Du-te căci eşti cel mai iute de picior şi vei câştiga. Dacă pleci imediat ajungi la luminiş înainte de miezul nopţii astfel că vei mai avea timp să te şi odihneşti înainte de concurs. Dar Lache nu s-a dus .
- Nu am timp să ajung, a mai spus el şi chiar dacă ajung Luky, fratele meu care locuieşte chiar în luminiş şi aleargă aproape la fel de repede ca mine va câştiga căci va fi mai odihnit. Să fac atât drum şi să pierd ? A mai adăugat el clătinând din cap şi a stat acasă.
Lică care locuia şi el la fel de departe de luminiş, cum a auzit de întrecere a început să alerge.
- Ce s-a întâmplat ? Il întrebau animalele pădurii. - Plec la întrecere. Sunt foarte iute de picior, a răspuns Lică. Doar Lache şi Luky se pot întrece cu mine dar şi pe ei vreau să îi întrec. Voi fi împăratul iepurilor ! Trebuie să ajung cât mai repede în luminiş. Si alerga cât putea de repede.
După un timp s-a înserat şi Lică a încetinit. Un bursuc a strigat după el şi l-a sfătuit să se oprească.
- Te duci la întrecerea de mâine ? I-a zis acesta. Până la luminiş nu mai este mult, dacă rămâi la noapte la mine şi pleci mâine în zori ajungi cu siguranţă la timp şi odihnit. Dacă alergi acum, când se întunecă te poţi rătăci. Ramâi la noapte aici, l-a mai sfătuit bursucul.
Lar Lică nici nu voia să audă. S-a oprit doar cât să răsufle şi să răspundă plin de el :
- Nu te îngrijora. Sunt foarte iute de picior şi ajung la luminiş înainte de a se întuneca de tot.
Lică a lergat aşa un timp dar întunericul s-a lăsat din ce în ce mai mult. Mergea din ce în ce mai încet pipăind cu mustăţile în stânga şi în dreapta. Nu mai vedea bine şi începuse să i se facă frică.
- Oare m-am rătăcit ? Se întreba el. După socotelile bursucului trebuia să fi ajuns, dar nu se vede nimic !
Si deodată în faţa lui au apărut doi ochi strălucitori ca două bucăţi de jar. Lică a îngheţat de frică, apoi a sărit într-o parte de pe cărare şi a alergat repede, cât putea de repede, departe cît putea de departe. Cu inima bătându-i în piept s-a ascuns sub un copac căzut la pământ şi s-a oprit. Asculta. Nu se uzea nimic. A ieşit din ascunzătoare şi a privit în jur. Acum chiar că se rătăcise. Ce să facă ? Să plece, nu ştia încotro, să aştepte ivirea zorilor acolo, nu mai avea astâmpăr.
A ieşit din ascunzătoare şi a făcut câţiva paşi la întâmplare. Acum totul foşnea şi inima lui Lică se făcea tot mai mică.
In zadar îşi fãcea curaj spunând că un viitor împărat nu trebuie să se teamă, se temea şi gata !
Lică era foarte obosit. Ii era somn şi numai din cauza fricii care îl cuprinsese nu a adormit. Ii pãrea rãu că nu îl ascultase pe Bursuc.
A stat aşa câtva timp şi deodata cerul s-a luminat. Mijeau zorile . Atunci şi-a dat seama că toată noaptea a alergat într-o direcţie greşită şi se îndepărtase de luminiş. Obosit cum era Lică a pornit la drum. După un timp, când s-a luminat de-a binelea a întrebat o veveriţă :
- Mai este mult până la luminiş ?
- Mai este destul, i-a răspuns veveriţa. Te duci la întrecere ? Cred că nu vei ajunge la timp !
Lică era foarte obosit dar nu s-a lăsat Si-a spălat picioruşile şi botişorul cu rouă apoi a început să alerge din nou.
- Vai ce iepure iute de picior, ziceau animalele pădurii. Dacă ar ajunge la timp in luminiş ar fi ales împăratul iepurilor.
Dar Lică nu a ajuns la timp. Intrecerea începuse înainte de a ajunge el în luminiş. Când l-au văzut cum alearga, ceilalţi iepuri care priveau întrecerea au spus :
- Hai aleargă şi tu. Dacă ieşi al doilea ajungi primul sfetnic al împăratului. Aleargă !
Si Lică a început să alerge iar. Abia mai putea să respire dar nu se lăsa.
In acest timp Luky era în fruntea grupului de iepuraşi care alergau. Intre el şi ceilalaţi era o distanţă mare. Nu mai era mult până la linia de sosire dar vrând să vadă cine este în urma sa s-a oprit să privească. Pentrucă nu vedea bine s-a suit pe o moviliţă de pământ şi astfel i-a zărit. Erau departe ! S-a bucurat, dar deodată nu ştiu cum a făcut, a alunecat şi a căzut într-o groapă acoperită cu frunze şi nuiele fãcută anume de un vânător.
Săracul Luky ! Mai avea atât de puţin până la victorie, acum plăngea şi numeni nu-l putea ajuta.
Intrecerea a câştigat-o alt iepuraş care însă nu alerga la fel de repede ca Luky, Lacke şi Lică.
Lică a juns al doilea şi a fost ales primul sfetnic al împăratului şi aşa a rămas trei ani, până când s-a ţinut un alt concurs pe care am auzit că l-ar fi câştigat.
Si astfel a încheiat Petrică povestea sa.
- Si cu Luky ce s-a îtâmplat ? Am întrebat eu .
- Când au observat că lipseşte, toţi iepuraşii au început să-l caute dar au dat de el prea târziu. Tocmai venea vânătorul care făcuse groapa şi l-a luat iar ceilalaţi iepuri n-au putut face nimic pentru el.
L-a luat vânătorul dar spre norocul lui Luky nu era un om rău. L-a ţinut însă într-o cuşca unde mai erau câţiva iepuraşi şi l-a îngrijit bine, dar în pădure, Luky nu s-a mai întors niciodată.
- Dar Lacke ? Am mai întrebat eu curioasă.
- Ei Lache ! S-a enervat Petrică. A rămas la marginea pădurii, unde era. Nu îi plăcea să trăiască în luminiş. Si nu mă mai întreba atâtea că mi s-a făcut somn. Tu învaţă pentru examenul acela pentru care te pregăteşti şi nu te mai gândi la altceva.
Si imediat a început să sforăie…
